Ceai Mesteacan, frunze, U92, vrac 50 g Fares

Susţine sănătatea tractului urinar inferior;

Susţine sănătatea articulaţiilor;

„Frunzele de mesteacăn, […] au fost utilizate, sub formă de infuzie, în gută, reumatism şi hidropizie. Proprietăţile diuretice active ale frunzelor de mesteacăn sunt atribuite acidului betulinic din compoziţia lor.”

The Dispensatory of the United States of America, 1918

Supliment alimentar.

Beneficii:

Susţine funcţia excretoare a rinichilor şi sănătatea tractului urinar inferior;

Ajută la funcţionarea sănătoasă a articulaţiilor;

Susţine procesele de detoxifiere a organismului;

Susţine nivelele normale de colesterol în sânge.

Ingrediente:

Mesteacan.

Frunzele de Betula verrucosa Ehrh., fam. Betulaceae, conţin saponozide triterpenice, flavone, proantocianidine, ulei volatil, glucozide monoterpenice, derivaţi de acid cafeic, vitamina C, taninuri, săruri minerale.

Betula verrucosa Ehrh. (Betula pendula Roth)

Arbore înalt de 30m, cu tulpina ramificată, flexibilă, cu frunze romboidale cu marginea dublu serată şi vârful acuminat. Scoarţa tulpinilor mature este albă, cu ritidom inelar şi lenticele. Florile sunt unisexiate grupate în amenţi, cele mascule câte 2-3 la vârful lujerilor se formează încă din vara precedentă, cele femele au forma unui con alungit. Frunzele se recoltează în stadiul tânăr, în perioada mai-august, prin strunjirea ramurilor.

Mesteacănul a jucat în antichitate un rol de seamă, cultural şi medical, fiind considerat în mod propriu „arborele vieţei”.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX recunoştea o acţiune depurativă accentuată pentru coaja de mesteacăn, datorită cantităţii de camfor şi betulină conţinute, producând astfel o stimulare a schimburilor de substanţe organice şi o întinerire. Unii medici considerau frunzele un excelent mijloc de tratare a problemelor metabolice şi diatezelor urice care se manifestă prin gută, reumatism, inflamaţii articulare dureroase, nefrite cronice, hidropizii.

Ceaiul din frunze de mesteacăn ajută la eliminarea acidului uric ajutând astfel în stările gutoase şi în erupţiile cutanate; rezultate bune s-au obţinut cu ceaiul de frunze de mesteacăn în bolile de rinichi şi litiaza urinară.

Tradiţia populară mai foloseşte mustul de mesteacăn, cu gust acrişor şi plăcut, ca un leac puternic contra colicilor, durerilor renale şi calculoase, purificator al sângelui fiind şi o bună băutură răcoritoare.     

Prin distilarea uscată a lemnului de mesteacăn se obţine un gudron utilizat în dermatologie.

Proprietăţile frunzelor se datorează conţinutului în flavone, saponine, tanin, triterpene şi ce imprimă acestora efectele diuretice indicate pentru bolnavii cardiorenali cărora le reduce edemele şi albuminuria, favorizează eliminarea acidului uric şi a colesterolului. Mai posedă proprietăţi antimicrobiene şi antireumatice. Scoarţa de mesteacăn se utilizează pentru tratamentul dermatitelor şi îngrijirea părului.

Recent, într-un studiu realizat pe şobolani, un extract etanolic din frunzele de mesteacăn au arătat activitate gastroprotectoare.

Mod de administrare:         

Se beau 3-4 căni cu ceai pe zi. 

A nu se administra continuu o perioadă mai lungă de 3 luni. Dacă aveţi nevoie în continuare de acest ceai, puteţi relua administrarea după o pauză de o lună.

Preparare:

Peste o linguriţă plantă se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute acoperit, apoi se strecoară

Atenţionări:

Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la această plantă.

La dozele recomandate nu se cunosc contraindicaţii.