Meniu
Coș cumpărături

Ulei de avocado, 100 ml, Solaris Plant

Ulei de avocado, 100 ml, Solaris Plant
Nou

Cost livrare: 19 ron . LIVRARE GRATUITĂ pentru comenzile de peste 149 RON.

Prețul conține TVA și este valabil doar pentru comenzile online.

Promoțiile/reducerile/ofertele valabile în limita stocului disponibil sau până la 31.12.2024

Ulei de avocado obținut 100% prin presarea la rece a fructelor de avocado.

Conține peste 60% grăsimi mononesaturate (acid oleic/Omega-9), având excelente proprietăți antiinflamatoare și cardio-protectoare. Uleiul de avocado aduce beneficii valoroase în îngrijirea părului și a pielii. Prin concentrația ridicată de vitamina E, hidratează și protejează pielea de efectele nocive ale radicalilor liberi. Este bogat în sterolini (fitosteroli) care ajută la atenuarea petelor produse de înaintarea în vârstă sau expunerea la soare, precum și a cicatricilor. Recomandăm uleiul de avocado pentru tenul matur deoarece stimulează producția de colagen și ajută la prevenirea ridurilor.

Concentrație mare de vitamina E

Folosit în rețetele cosmetice pentru îngrijirea tenului și a părului

Prin presarea la rece a pulpei fructului de avocado se obţine un ulei deosebit de prețios mai ales pentru excelentele calități cosmetice, dar și pentru cele nutritive, alimentare.

Uleiul de avocado presat la rece este (alături de uleiul de măsline, uleiul de rapiță și cel de migdale dulci) una dintre sursele vegetale cele mai bogate în grăsimi mononesaturate, cu remarcabile proprietăți antiinflamatoare și cardio-protectoare.

Din totalul lipidelor pe care uleiul de avocado le conține (91,6%) fac parte:

  • - acizi grași saturați: 15,5g;
  • - acizi grași mononesaturați: 62,5g;
  • - acizi grași polinesaturați: 13,6g.

Compozitie: Ulei obtinut din fructe proaspete de avocado, la locul recoltarii, in Noua Zeelanda.

Uleiul de avocado conține peste 60% acid oleic (Omega-9), 13% acid linoleic (Omega-6) și alfa-linoleic (Omega-3), lecitină, vitaminele E, A, D, potasiu, fosfor, magneziu, fitosteroli/sterolini (în special beta-sitosterol), carotenoide (beta-caroten, luteină), tocoferoli.

 Includerea în rețetele cosmetice pentru îngrijirea părului și tenului sau în alimentație a uleiului de avocado aduce beneficii importante pentru sănătate:

- protejează pielea și facilitează vindecarea rănilor – uleiul de avocado conține acizi grași, antioxidanți și o concentrație optimă de vitamine E și A, compuși indispensabili pentru o piele sănătoasă, frumoasă, hidratată. Datorită conținutului bogat în sterolini/fitosteroli (considerați și steroizi ai plantelor), uleiul de avocado ajută la atenuarea petelor cauzate de înaintarea în vârstă sau de expunerea la soare, precum și a cicatricilor. Este de ajutor în vindecarea rănilor și în tratamentul pentru psoriasis. Un studiu publicat în revista Dermatology a arătat că după aplicarea topică a unei creme cu ulei de avocado și vitamina B12 s-au obținut ameliorări semnificative ale simptomelor afecțiunii psoriasis.

- reduce nivelul colesterolului și îmbunătățește sănătatea inimii – grăsimile mononesaturate din uleiul de avocado (printre care și acidul oleic/omega-9) ajută la reducerea colesterolului „rău” (LDL), diminuează inflamațiile și cresc nivelul colesterolului „bun” (HDL), protejând sănătatea inimii. Unele studii clinice au arătat că acizii grași mononesaturați pot preveni riscul apariției bolii coronariene, menținând sub control factori de risc precum colesterolul, nivelul trigliceridelor, sensibilitatea la insulină etc.

- sursă de luteină, benefică pentru sănătatea ochilor – includerea fructului și a uleiului de avocado în alimentație reprezintă o modalitate ușoară de a proteja sănătatea ochilor. Avocado este bogat în luteină, un carotenoid și antioxidant important pentru ochii noștri. O dietă bogată în luteină și zeaxantină (carotenoizi) poate reduce riscul apariției cataractei și degenerării maculare, afecțiuni oculare asociate cu înaintarea în vârstă.

- îmbunătățește absorbția celor mai importanți nutrienți – un studiu publicat în Journal of Nutrition arată că adăugarea uleiului de avocado la o masă poate îmbunătăți absorbția carotenoizilor din alimente. Carotenoizii (beta-caroten, luteină, licopen, zeaxantină) sunt antioxidanți benefici pentru sănătate, solubili în grăsimi și care depind de grăsimile din alimentație pentru a fi absorbiți. Totodată, ajută la asimilarea vitaminelor liposolubile (A, D, E, K).

- poate ameliora simptomele artritei – extractul obținut din fracțiuni nesaponificabile de ulei de avocado și ulei de soia (ASU) ajută la diminuarea durerilor și a rigidității articulare, simptome ce sunt asociate cu osteoartrita. Suplimentele ASU sunt considerate o alternativă eficientă pentru tratamentele antiinflamatoare, în cazul persoanelor cu osteoartrită. Totodată, stimulează creșterea și refacerea cartilajului. Din acest motiv, este recomandată includerea uleiului de avocado în regimul pentru artrită.

- bogat în antioxidanți – o alimentație bogată în antioxidanți ajută la combaterea radicalilor liberi și stresului oxidativ, prevenind deteriorarea celulelor și apariția afecțiunilor cardiace, diabetului de tip 2, cancerului șamd. Antioxidanții din uleiul de avocado (carotenoizii, tocoferolii, fitosterolii) neutralizează radicalii liberi și reduc riscul declanșării unor afecțiuni cronice.

Proprietăți ale uleiului de avocado: Uleiul de avocado are o culoare verde-măslinie, un miros subtil plăcut, consistență vâscoasă și o aromă dulceagă, caracteristică fructului de avocado.

Este prin excelență un ulei cu virtuți cosmetice:

 Se absoarbe ușor în piele și are o acțiune emolientă. Acizii grași, vitaminele A și E, lecitina, tocoferolii și ceilalți antioxidanți prezenți în uleiul de avocado ajută la hidratarea pielii și tenului uscat sau matur și refac pielea crăpată.

Are un rol protector împotriva efectelor nocive ale razelor UV.

Prin intermediul sterolinilor (fitosterolilor), uleiul de avocado ajută la atenuarea petelor cauzate de înaintarea în vârstă sau de expunerea la soare și a cicatricilor.

Previne apariția ridurilor prin stimularea producției de colagen la nivelul pielii. Este inclus adesea în produsele cosmetice anti-îmbătrânire (anti-aging).

Regenerează pielea și accelerează vindecarea rănilor, diminuând procesele inflamatorii.

Recomandat în tratarea eczemelor și psoriasis-ului.

Hidratează părul deteriorat sau uscat și îi conferă un aspect catifelat, mătăsos.

Aplicat și masat pe scalp, stimulează creșterea părului.

Uleiul de avocado este considerat și un super-aliment. Se aseamănă din punct de vedere nutrițional cu uleiul de măsline, fiind bogat în acizi grași valoroși.

Are un punct de ardere ridicat, cuprins între 200-250°C. Poate fi folosit atât pentru preparate reci, cât mai ales pentru gătit (prăjit, sotat etc).

Utilizări și întrebuințări ale uleiului de avocado: Uleiul de avocado este foarte prețios și nu trebuie să lipsească din casa ta. Întrucât este un ulei versatil, îl poți folosi într-o mulțime de moduri.

În uz extern, uleiul de avocado este recomandat ca: - ulei pentru masaj, 100% natural. Excelent ulei purtător, în care poți dilua câteva picături din uleiul esențial preferat, pentru un masaj relaxant pentru corp și minte.

- ulei hidratant pentru pielea uscată, crăpată. Se poate aplica ca atare sau combinat cu alte uleiuri vegetale pe ten, gât sau corp, mâini.

- antirid preventiv. Recomandăm folosirea uleiului de avocado pentru tenul matur.

- ingredient în rețetele cosmetice ale unor creme, măști, seruri, loțiuni. Se poate picura și în compoziția gelului de duș, pentru un plus de hidratare zilnică.

- balsam sau mască pentru păr deteriorat, subțire, fără strălucire. Poți apela cu încredere la uleiul de avocado pentru un păr sănătos și puternic, regenerat și hrănit în profunzime, mătăsos.

Uleiul de avocado în uz intern, în alimentație, aduce un plus de gust și nutrienți și este versatil în bucătărie.

Îl poți include în dressing-uri sau sosuri delicioase.

Poate fi adăugat ca atare, în supe sau salate.

Este un ulei bun pentru gătit. Având un punct de ardere ridicat, este potrivit pentru metode de preparare la temperaturi înalte.

Prezentare: 100 ml.

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul disponibil pe acest site, pentru a oferi funcționalităti specifice social media și pentru a analiza traficul. Citeste politica de confidentialitate